VIDEO de „colecție”: Florin Piersic recită poezii din cel mai nou volum al Oanei Boc, soția primarului Emil Boc

Publicat: 08/11/2017, 19:22

Florin Piersic a declarat, miercuri seară, la Centrul de Cultură Urbană Casino din Cluj-Napoca, unde a avut loc lansarea celui de-al doilea volum de poezii „Scrisoarea Evei” al Oanei Boc, soția primarului Emil Boc, că iubirea este un lucru extraordinar și tot ce se face din iubire este grozav.

„Sunt încântat de acest al doilea volum. Avem ceva în comun cu Oana Boc, un fel de sentimentalism, ea e dăruită iubirii. Iubirea este un lucru extraordinar, tot ce se face din iubire este grozav. Cartea a fost ca o binecuvântare, mai există oameni care vorbesc despre iubire, despre generozitate”, a spus actorul care a recitat apoi trei poezii – „Scrisoarea Evei”, „Poveste” și „Stare”.

Oana Boc a afirmat că iubirea este unul dintre misterele esențiale ale ființei umane, care este experimentată pe tot parcursul vieții sub diverse forme.

Președintele Uniunii Scriitorilor Cluj, Irina Petraș, care semnează postafața volumului, a declarat, la rândul său, că la primul volum al Oanei Boc, „Scara”, autoarea nu a vrut să schimbe niciun cuvânt deși i s-a sugerat să facă acest lucru.

„Oana Boc predă lingvistică, pentru ea limba română este un covor țesut extramatematic, scrie poezii cu dezinvoltura și încrâncenarea unuia care știe cuvântul. Scrie poezie pentru că simte, are curajul să iasă în lume cu poezie de dragoste, spune exact ceea ce este înăuntrul ei”, a spus Petraș.

La lansarea cărții au mai participat editorul volumului, Mircea Petean, primarul Emil Boc, fiicele familiei Boc, Cezara și Patricia, solistul de muzică populară Ovidiu Purdea – Someș, directorul Operei Naționale Cluj-Napoca, Florin Estefan, președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe.

La final, autoarea a dat autografe pe noul volum, care are peste 40 de poezii.

Oana Boc a lansat, în iunie 2013, primul volum de poezii intitulat „Scara”, iar în mai 2016 a lansat un CD cu poezii de pe acest volum recitate de Florin Piersic.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Greșeala incredibilă” pe care a făcut-o echipajul superiahtului lui Mike Lynch. „A fost o serie...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Fostul vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova i-a cerut lui Ion Țiriac să îi premieze și...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
FOTO Povestea lui Oleksandr Budko, soldatul căruia i-au fost amputate picioarele, dar care a devenit...
Acestor pensionari români li se va mări pensia cu 1.000 de lei, după recalcularea de...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Afacerea deschisă de Vlad în Capitală: a început cu un spaţiu mic, iar după 6...
Descoperire șocantă la autopsia lui Filip, băiețelul mort la bazin
Tu ai văzut-o? Melania a dispărut misterios în timpul unei vacanțe în Turcia. Ce spune...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
Cel mai RAPID ÎNCĂRCĂTOR din lume! Încarcă ORICE TELEFON în mai puțin de...
E interzis să faci asta în lift. Lista e lungă. Amenzi pentru românii de la...
Istoria alegerilor prezidențiale. Care a fost soarta perdanților din turul doi
VIDEO | Momentul frapant când o femeie sare gardul la zoo ca să mângâie un...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Anamaria Prodan, depre cât de mult îi seamănă copiii. Ce anume îi spunea mama ei...
Ghinion după ghinion pentru Lino Golden! Artistul, implicat într-un nou accident: ”Cum am început eu...
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
Cât de sângeros a fost în realitate Ivan cel Groaznic, diplomatul de geniu divinizat de...